Avem deosebita onoare și bucurie sa va invitam la Conferința Națională de Oncologie Ginecologica și Urologica „Noi orizonturi în tratamentul multidisciplinar al cancerelor ginecologice și urologice” care va avea loc în perioada 07-09 septembrie 2023, la Galați.
Această manifestare științifică va avea și secțiune de Fizică Medicală.
În speranța că va deveni o tradiție, va așteptăm cu drag la malul Dunării!
În cadrul acestui eveniment, organizat în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie Galaţi, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Societatea
Română de Radioterapie, Colegiul Medicilor Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”
Galaţi și Societatea Română de Fizică Medicală dorim să extindem ariile de dezbatere și să acoperim o sferă mai largă de teme referitoare la diagnosticul și tratamentul cancerelor ginecologice și urologice.
De asemenea, dorim să reunim medici de diferite specialităţi, oncologi, radioterapeuţi, ginecologi, urologi, chirurgi, anatomo-patologi, radiologi, fizicieni medicali, psihoterapeuţi, medici de familie precum și toţi profesioniștii implicaţi în managementul complex al acestor patologii – profesioniști dedicați și
preocupaţi în permanenţă să-și împărtășească experienţele și să disemineze informaţiile legate de
progresele realizate într-o manieră fără precedent din domeniul oncologiei medicale, al radioterapiei și al
fizicii medicale.
Temele abordate sunt preventia, diagnosticul precoce, tratamentul, perspectivele
terapeutice precum si urmarirea post-terapeutica a pacientilor cu cancere in sfera
ginecologica si urologica.
Prin prezența dumneavoastră la acest eveniment vom contribui atât la evaluarea strategiilor actuale cât și
la perspectivele terapeutice care se deschid permanent în acest domeniu.
Evenimentul va fi creditat de către Colegiul Medicilor din Romania cu puncte EMC.
Vă puteți înregistra accesând acest link.
Dr. Fiz. Mihaela Dumitru
Expert în Fizica Medicală,
Laborator Radioterapie
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați